Concurs de angajare în Poliție

Data: 01 Octombrie 2024

Peste 20.300 de candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea din sursă externă a 1.238 de posturi în Poliţia Română, a informat instituția. În medie, sunt peste 16 înscrieri pe loc. Astfel, pentru cele 68 de posturi de ofiţer sunt 958 de candidați (14/loc), pentru 923 de posturi de agent sunt 18.138 de înscriși (19,65/ post), iar pentru 247 de posturi de personal contractual, 1.247 de cereri (5/post). Proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice/proba practică, dacă este prevăzută, va avea loc între 3 și 20 octombrie, iar proba scrisă la 26 octombrie. (C. Z.)