Concurs de arte vizuale pentru elevi
Muzeul Național Cotroceni (MNC) lansează ediția 2025 a proiectului „Cotroceni Creativ Junior”, un concurs de arte vizuale dedicat elevilor de gimnaziu și de liceu şi derulat „cu scopul valorificării patrimoniului într-o manieră creativă și susținerii tinerilor artiști”. Tema din acest an este centrată pe personalitatea regelui Ferdinand și cea a reginei Maria, tinerii fiind încurajați să creeze lucrări în diferite tehnici inspirate de fotografii de epocă, fragmente literare sau obiecte de patrimoniu.
Proiectul „Cotroceni Creativ Junior”, derulat de MNC, ajunge în acest an la cea de-a 6-a ediție, iar concursul de arte vizuale dedicat copiilor din ciclurile gimnazial și liceal are ca scop valorificarea într-un mod creativ a patrimoniului acestui muzeu.
„Proiectul Cotroceni Creativ Junior este gândit în sprijinul valorificării elementelor de patrimoniu ale Muzeului Național Cotroceni într-o manieră creativă și, totodată, urmărește susținerea tinerilor artiști și a noilor modalități de promovare a memoriei colective și a patrimoniului. Astfel, tinerii artiști au oportunitatea de a intra în dialog cu instituțiile culturale, aducându-i mai aproape de istoria și cultura României”, au transmis organizatorii.
Tema din acest an este centrată pe personalităţile regelui Ferdinand și reginei Maria, participanții fiind invitați să exploreze, prin creațiile lor artistice, pasiunile celor doi regi. Astfel, creaţiile vor evidenţia pasiunile monarhului - vânătoare, erudiție și dragoste pentru cărți, botanica; ale reginei - pictura, scrisul, designul interior și exterior, echitația și caii. „Tinerii sunt încurajați să creeze lucrări inspirate de fotografii de epocă, fragmente literare, obiecte de patrimoniu și de interioarele palatului, utilizând sursele disponibile pe canalele oficiale de social media ale Muzeului Național Cotroceni. Lucrările pot fi realizate în diverse tehnici artistice: pictură, desen, grafică digitală etc.”, a transmis instituţia muzeală.
Concursul se desfăşoară pe două secțiuni, în funcție de nivelul de studiu: „Mici artiști” (gimnaziu) și „Tineri artiști” (liceu), iar la fiecare secțiune vor fi acordate câte cinci premii. „Pentru fiecare categorie se vor acorda 5 premii a câte 400 de lei. În plus, alte 14 lucrări (câte 7 din fiecare categorie) vor fi selectate în secțiunea Artiști de urmărit. Cele 24 de lucrări finaliste (10 câștigătoare și 14 din categoria Artiști de urmărit) vor fi prezentate în cadrul unei expoziții speciale dedicate proiectului”, precizează organizatorii.
Înscrierile la concurs se fac prin completarea formularului, până la data de 27 octombrie 2025, iar rezultatele vor fi anunțate în 10 noiembrie 2025.
Lucrarea înscrisă în competiţie va fi însoţită de o „justificare narativă”, în cadrul căreia participantul va descrie lucrarea atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punctul de vedere al subiectului abordat şi cum acesta este relevant pentru tema concursului, de o reprezentare grafică, precum şi de o descriere personală a artistului.
Elevii artişti care doresc să viziteze MNC pentru documentare sunt invitați să își exprime intenția la adresa de e-mail: pce@muzeulcotroceni.ro, iar accesul se va face în intervalele orare dedicate tururilor neghidate. (O.N.)