Concurs de creație literară dedicat limbii române
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează în perioada 15 ianuarie - 25 august 2018 un concurs de creație literară dedicat omagierii limbii române, informează site-ul eparhiei. La concursul de creație literară intitulat „Slovă românească” se pot înscrie copii și tineri cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, din parohiile Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, la cele două secțiuni, și anume Poezie și Proză. Concursul are și o secțiune specială, dedicată celorlalte categorii de vârstă decât cele menționate, cu o temă la alegere.
„Marcat de manifestări culturale tematice, acesta se constituie într-un moment de debut pentru ediția anuală a concursului de creație literară «Slovă românească», binecuvântat prilej pentru iubitorii de limbă română să îmbrace în cuvânt gânduri și trăiri, ce primesc astfel haina înveșnicirii. Prin această nobilă îndeletnicire artistică, magistral realizată de marele Eminescu, limba poetului devine în Episcopia Italiei ecou de rostire românească pe parcursul a opt luni, până la sfârșitul lunii august, când, împreună cu toată suflarea românească, vom prăznui «Zilele Limbii Române»”, a precizat coordonatorul proiectului, pr. Trandafir Vid, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.