Concurs de cultură generală pentru elevii bucureşteni
Liceenii din Capitală sunt invitaţi să participe la cea de-a treia ediţie a concursului de cultură generală „Evrika“, prin care sunt testate cunoştinţele despre tradiţia, istoria, geografia, cultura, civilizaţia şi atracţiile Bucureştiului, după cum informează Primăria Capitalei. În acest an, competiţia se va desfăşura sâmbătă, 26 martie, în incinta Colegiului Naţional „Matei Basarab”, între orele 10:00 și 16:00, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu tabere şi excursii gratuite la mare sau la munte. Potrivit organizatorilor, participanţii vor fi repartizaţi în grupe de cel puţin 10 elevi, care vor răspunde în mai puţin de trei minute la cinci întrebări despre Bucureşti. În concurs s-au înscris aproximativ 270 de elevi, de trei ori mai mult faţă de ediţia anterioară. Competiţia face parte din proiectul „Bucureşti - tradiţie, istorie şi eleganţă” şi îşi propune să promoveze în rândul tinerilor valorile istorice şi culturale ale Capitalei. Concursul de cultură generală „Evrika“ este o iniţiativă Proedus - Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti, realizată cu sprijinul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.