Concurs de design pentru suvenire de muzeu
Muzeul Naţional Cotroceni a inițiat concursul de design „Cotroceni creativ” cu scopul valorificării identității și specificității acestei instituţii muzeale. Organizat în parteneriat cu The Institute, artiştii din industriile creative pot să propună, până pe 25 august, obiecte inspirate din patrimoniul cultural al Muzeului Cotroceni. „Scopul final este să ne apropiem şi mai mult publicul vizitator (...) ca la finalul vizitei muzeului, pe lângă amintirile şi informaţiile cu care publicul vizitator pleacă în minte, să plece şi cu un suvenir sau cu un obiect reprezentativ pentru complexul acesta muzeal şi să îmbogăţim astfel oferta pe care magazinul nostru de prezentare o are, dar până la acest scop final ne-am gândit să lansăm o provocare, un apel către tinerii designeri, tinerii creatori, către oricine are o idee şi crede că poate veni cu un concept care să fie atractiv”, a declarat Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Naţional Cotroceni.
Propunerile vor consta în proiecte de obiecte sau seturi de obiecte, autentice şi originale, cu caracteristici specifice suvenirelor: funcţionale şi practice, decorative şi reprezentative pentru muzeu. „La concurs pot participa profesionişti, studenţi şi amatori de pe întreg teritoriul României, iar obiectele pot fi ustensile şi produse tableware, accesorii vestimentare, decoraţiuni, produse de papetărie şi design grafic, ţesături, textile şi alte produse, decorative şi utilitare, care pot fi fabricate în serie”, menţionează Muzeul Cotroceni.
La finalul concursului, juriul va acorda cinci premii în valoare de câte 10.000 de lei fiecare, sumă ce acoperă remuneraţia pentru ideea artistică şi drepturile de autor, producţia prototipului şi a unei serii limitate de minimum 40 de bucăţi. După finalizarea concursului, obiectele vor fi comercializate în magazinul muzeului.
Calendarul concursului este următorul: 12 iulie - 25 august, înscriere, 25 august - 4 septembrie, jurizarea propunerilor, 5 septembrie, anunţarea câştigătorilor, 5 septembrie - 5 octombrie, producţia seriilor de obiecte, iar în octombrie va avea loc prezentarea propunerilor câştigătoare la evenimentul „Diploma”.