Concurs de gătit multicultural
La Odorheiu Secuiesc a avut loc selecția finaliștilor unui concurs de gătit care promovează cunoaşterea reciprocă, inter şi multiculturală. Competiția „Tineri bucătari”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita şi complexul Septimia, a atras 139 de elevi din 13 judeţe, din care 19 se vor întrece în etapa finală. Concursul îşi propune, printre altele, să susţină interesul tinerilor pentru gastronomie şi un stil de viaţă sănătos, dar şi să ajute la depăşirea dificultăţilor de comunicare, „prin consolidarea relaţiei interetnice, întărirea folosirii limbii române, pe lângă limba maternă”. (C. Z.)