Concurs de încondeiat ouă în Parohia Cepari, Argeş
În Parohia Cepari din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a fost organizat marţi, la Şcoala Generală cu clasele I-VIII "Nicolae Velea" din comuna Cepari, un concurs de încondeiat ouă denumit "Grigorie Balotă". Manifestarea s-a aflat la a IV-a ediţie.
La competiţie au participat numeroşi elevi de la mai multe şcoli generale aflate pe Valea Topologului şi, spre deosebire de ediţiile precedente, elevi din încă patru şcoli din municipiul Curtea de Argeş. Competiţia este rezultatul unei colaborări între Parohia Cepari şi patru şcoli generale aflate pe Valea Topologului. Înainte de concurs, participanţii au asistat la o slujbă de binecuvântare oficiată în biserica Parohiei Cepari. Imediat după acest moment, concursul a fost organizat în una din sălile Şcolii Generale "Nicolae Velea". "Prin acţiunea de astăzi, ei nu fac altceva decât să îşi aducă prinosul lor de recunoştinţă faţă de munca profesorilor şi a părinţilor lor. De asemenea, acest concurs de încondeiat ouă este un element de educaţie duhovnicească a tinerilor", a declarat pentru Trinitas TV părintele Anton Dicu, inspector eparhial al Biroului de catehizare al tineretului din eparhie. Competiţia a durat două ore, timp în care elevii au avut posibilitatea să demonstreze cât sunt de talentaţi. La final, reprezentanţii Centrului Eparhial au premiat pe cei mai buni dintre elevi, lucrările lor fiind alese de o comisie formată din pictori profesionişti. De asemenea, copiii au primit cadouri şi din partea parohiei, urmând ca, după sărbătoarea Învierii Domnului, Parohia Cepari, în colaborare cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, să organizeze un curs gratuit de o săptămână, în cadrul căruia cei interesaţi vor fi iniţiaţi în arta încondeierii ouălor. "Nădăjduim că prin organizarea acestui concurs am reuşit să aducem în sufletul fiecărui copil bucuria slăvitei şi luminatei sărbători a Învierii Domnului şi totodată să descoperim elevi talentaţi", a spus părintele Parohiei Cepari, Cristian Palmeş. Tinerii au fost foarte încântaţi să participe la acest concurs, mai ales că pentru foarte mulţi dintre ei a fost prima oară când au încondeiat ouă. "Este o onoare să particip la acest concurs deoarece încondeiatul ouălor este o artă", a mărturisit o tânără participantă la concurs. Concursul de încondeiat ouă este denumit "Grigorie Balotă", deoarece a fost un descendent al ctitorilor bisericii din Parohia argeşeană Cepari.