Concurs de muzică dedicat Centenarului
Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, organizează cea de-a 11-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. La această ediție, sunt invitați să concureze compozitori de muzică din întreaga țară, având ca temă unitatea de credință și de neam a poporului român.
Organizatorii își propun ca prin desfășurarea Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” să contribuie la cultivarea conștiinței unității de credință și de neam, să susțină interpretarea autentică a muzicii bisericești, să promoveze grupuri corale valoroase din zone istorice ale țării noastre; să îmbogățească repertoriul liturgic și muzical românesc, prin stimularea creativității compozitorilor de muzică.
Secțiunile festivalului-concurs sunt: A. Interpretare și B. Compoziție. La prima secțiune sunt invitate să participe coruri din zone istorice ale României, reprezentative la nivel național și internațional, precum Corul bărbătesc din Finteușu Mare, județul Maramureș; Capela corală „Moldova” a Instituției Publice Naționale a Audiovizualului; Compania „Teleradio-Moldova” din Chișinău, Republica Moldova; Corul de copii Radio din București; Corala bărbătească Te Deum Laudamus din București; Grupul psaltic al Mănăstirii Nera, județul Caraș-Severin.
Pentru secțiunea „Compoziție” sunt invitați să se înscrie compozitori de muzică din Patriarhia Română. Proba de concurs constă în compunerea unei piese muzicale pentru cor mixt sau de voci egale, a cappella, cu sau fără instrumente neacordabile (exemple - toacă, clopot, trianglu etc.), având ca temă unitatea de credință și de neam a poporului român. Compoziția va fi în primă audiție și nepublicată până în prezent, având durata între 3 și 6 minute. Participanții la concurs au obligația de a avea autorizarea drepturilor patrimoniale de autor asupra textului folosit.
Preînscrierea la concurs poate fi efectuată până în data de 31 iulie. Fiecare compozitor va informa Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, prin e-mail (sectorulteologic@yahoo.com) cu privire la intenția de a se înscrie la concurs. Înscrierea propriu-zisă va fi până în data de 13 septembrie, timp în care fiecare compozitor va trimite pe adresa Sectorului teologic-educațional (Mănăstirea Antim, str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29, sector 5, București - cu mențiunea: „Pentru Festivalul-concurs național de muzică bisericească «Lăudați pe Domnul! - secțiunea «Compoziție»”) sau prin transfer.ro fișa de înscriere în concurs, partitura nesemnată (în patru exemplare) și un CD care să conțină compoziția în varianta midi.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor secțiunii B va avea loc în data de 27 octombrie, la Palatul Patriarhiei, la finalul concertului formațiilor corale invitate.