Concurs de poezie în Parohia Vărăști, Ilfov
23 de elevi din parohiile care alcătuiesc Cercul pastoral „Moara Vlăsiei” au participat marți, 19 septembrie, la cea de-a doua ediție a concursului „Rime spre Cer”. Concursul a avut loc în Parohia Vărăști din comuna ilfoveană Dascălu. Participanții au avut de alcătuit versuri, pe baza unor cuvinte cu tematică religioasă. Concursul s-a desfășurat la finalul slujbei de Sfințire a apei, oficiată de cei 15 preoți ai Cercului pastoral în biserica parohiei amintite. Juriul, alcătuit din cadre didactice de la școlile din trei localități, a desemnat câștigătorii locurilor 1, 2 și 3, care au primit diplome, icoane și premii în bani. Toți elevii au primit diplome de participare și iconițe.
Potrivit părintelui Alexandru Popescu, de la Parohia Grădiștea, coordonatorul Cercului pastoral „Moara Vlăsiei”, organizarea unor astfel de manifestări, alături de săvârșirea slujbelor, este de mare folos pentru integrarea tinerilor în viața Bisericii. „Le-am spus copiilor și credincioșilor că biserica fără noi este goală și că dacă acum, iată, ne-am adunat și am desfășurat aceste activități, am făcut-o ca să conștientizăm că Hristos este Același: Același a fost acum două mii de ani, Același este astăzi și Același va fi în veci. Prin urmare, este absolut necesar ca noi să conștientizăm importanța participării noastre la viața Bisericii. De cealaltă parte vedem că Biserica, prin preoții săi, face eforturi și se adaptează la viața cetății [...]. Copiii au fost încântați că au vizitat o biserică unde nu au mai călcat vreodată. Pe de altă parte, sperăm noi, această vizită i-a stimulat ca de acum înainte să treacă pragurile bisericilor de care aparțin în fiecare zi de duminică și sărbătoare”, a spus părintele Alexandru Popescu.