Concurs de toacă  la Biserica Olari din București

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 Mai 2023

În acest an, Biserica Olari din sectorul 2 al Capitalei organizează a patra ediție a Concursului de toacă. Evenimentul va avea loc duminică, 28 mai. La manifestarea intitulată „Răsună toaca pe pământ și în cer” sunt așteptați, de la ora 15:00, copii cu vârsta de peste 10 ani, tineri și adulți. Cei interesați să participe se pot înscrie și în ziua evenimentului. Concursul organizat de Parohia Olari din București se va desfășura în colaborare cu Protoieria Sector 2 Capitală. Părintele Antoniu Ciocoiu, slujitor la această parohie, a oferit pentru TRINITAS TV mai multe detalii: „Acest concurs se află la ediția a patra, iar participanții sunt așteptați să se înscrie fie în prealabil, fie în ziua în care vin la concurs. Competiția este împărțită pe patru categorii de vârstă: copii între 10 și 14 ani; tineri între 14 și 18 ani; tineri între 18 și 30 de ani și adulții de peste 30 de ani. Aceste categorii de vârstă vor fi premiate prin sprijinul oferit de Protoieria Sector 2 Capitală. Bătutul în toacă are loc de obicei la începutul slujbelor, la biserici și mănăstiri. Chiar dacă pare o activitate de scurtă durată, fiind însoțită de sunetul clopotelor, și prin măiestria de care dă dovadă cel care bate toaca, actul artistic devine un act liturgic”. Evenimentul va avea loc cu sprijinul Centrului social-educațional „Adorno” al parohiei bucureștene.