Concurs despre viaţa şi opera părintelui Stăniloae
Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova a găzduit luni, 28 ianuarie, etapa eparhială a Concursului naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere, 20 de ani de la trecerea la cele veşnice“. Au participat 14 studenţi şi masteranzi de la Facultatea de Teologie din Craiova şi 7 elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ şi de la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu.
Comemorarea marelui teolog român Dumitru Stăniloae a fost marcată la Craiova în cadrul fazei eparhiale a concursului naţional ce-i poartă numele. Cu acest prilej, 21 de elevi şi studenţi teologi s-au întrecut în cunoştinţe despre viaţa şi opera părintelui profesor.
Faza pe şcoală la Liceul Teologic din Târgu Jiu
La Liceul Teologic din Târgu Jiu, pregătirile pentru faza eparhială a Concursului „Părintele Dumitru Stăniloae“ au început de săptămâna trecută, atunci când a avut loc faza pe şcoală. Au participat 14 elevi, fiind desemnaţi să meargă mai departe doar patru dintre ei. „Interesul elevilor noştri pentru această competiţie de cunoştinţe teologice a început chiar din prima zi a primirii informaţiilor despre organizarea lui. În acest sens, în urma unei pregătiri susţinute, 14 elevi şi-au manifestat dorinţa de participare. Acest lucru ne-a determinat să organizăm mai întâi o fază pe şcoală. Evaluarea lucrărilor s-a făcut de profesorii noştri, în funcţie de baremul stabilit în concept“, a mărturisit pr. prof. Nicuşor Popescu, directorul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu.
Peste 20 de elevi şi studenţi participanţi la faza eparhială
Faza eparhială a fost găzduită de Centrul de restaurare şi vizualizare din Craiova. Aici, sub supravegherea preoţilor profesori de la Facultatea de Teologie, cei 21 de participanţi au elaborat o lucrare pe baza unui subiect formulat din viaţa şi opera marelui teolog.
„Dorinţa elevilor şi studenţilor noştri de a cunoaşte şi folosi în studiu opera părintelui profesor Dumitru Stăniloae este evidentă prin participarea de astăzi. În urma evaluării, sperăm ca cei mai buni să reprezinte Arhiepiscopia Craiovei la faza mitropolitană. Îi felicităm pe toţi pentru participare şi interes şi totodată apreciem implicarea profesorilor coordonatori în acest demers“, a spus pr. conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, consilier administrativ în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Unul dintre participanţi, Petru Mihai Rădulescu, elev în clasa a X-a la Liceul Teologic din Târgu Jiu, spune că a auzit despre concurs de la părintele director la sfârşitul primului semestru. „De atunci am început şi pregătirile pentru această etapă. Am descoperit foarte multe lucruri frumoase despre viaţa şi opera marelui nostru teolog. Faptul că mă aflu astăzi aici este un câştig, în primul rând pentru mine.“ „Nu este uşor să scrii despre patriarhul teologiei româneşti. În tematica pe care am avut-o de parcurs a trebuit să parcurgem elemente complexe de hristologie, triadologie sau antropologie. Sperăm ca participarea noastră să aibă rezultate frumoase“, spune Ionuţ Vînă, student în anul I la Facultatea de Teologie din Craiova, Secţia Pastorală.
Câştigătorii fazei eparhiale a Concursului „Părintele Dumitru Stăniloae“ sunt premiaţi astăzi de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Centrul de restaurare din Craiova, în cadrul festivităţilor dedicate cinstirii patronilor Facultăţii de Teologie, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan.