Concurs literar și simpozion pentru Vasile Voiculescu

Un articol de: Daniela Șontică - 06 Octombrie 2026

Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru volumul de poezie „Picături de moarte”.

Anul acesta, concursul a inclus, în premieră, o secțiune specială pentru presa audiovizuală. Format din scriitorii Dumitru Ion Dincă, președinte, Daniela Șon­tică, Tudor Cicu, Dumitru Pană, Sorin Burlacu și Cristinel Popa, membri -, juriul concursului a analizat 65 de volume sosite pe adresa Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” (CCEAM) din municipiul Buzău. Festivitatea de premiere a avut loc la Căminul Cultural din localitatea Pârscov, locul natal al scriitorului Vasile Voiculescu. 

Marele Premiu, în valoare de 1.500 de lei, acordat de Consiliul Județean Buzău, a fost primit de jurnalista și scriitoarea Dona Tudor pentru volumul „România mea. Cronica unei dureri” (Editura EEC, 2025); Premiul Național pentru poezie, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Centrul Cultural și Edu­cațional „Alexandru Marghiloman”, a fost obținut de poetul Mircea Teculescu pentru volumul „Eidos” (Junimea, 2026); Premiul pentru publicistică audiovizuală, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, l-a primit Laura Calciu Petrescu pentru documentarul „Restaurare peisajistică în zona Castelului Peleș”; Premiul Național pentru proză, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Biblioteca Jude­țeană „V. Voiculescu” Buzău, i-a revenit lui George Bratu pentru volumul „Vremuri de cumpănă” (Editgraph, 2026); Premiul Național pentru publicistică, în valoare de 1.000 de lei, din partea Primăriei Pârscov, i-a fost acordat lui Dumitru Sîrghie pentru editarea Suplimentului literar „Bilete de papagal”; Premiul Național pentru literatură cu caracter religios, în valoare de 1.000 de lei, acordat de Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, l-a primit Șerban Madgearu pentru volumul de poezie „Picături de moarte” (Paideia, 2025); Premiul Special, în valoare de 500 de lei, oferit de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, i-a fost acordat Didinei Sava pentru volumul „Graiul ochilor stinși” (Junimea, 2025). La secțiunea elevi, Premiul Vasile Voiculescu pentru poezie - manuscris, în valoare de 500 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”: Alexandra Ionelia Vlaicu, Brăila; Premiul Vasile Voiculescu pentru proză - manuscris, în valoare de 500 de lei, acordat de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”: Mădălina Rianna Iancu, Ti­mi­șoara. De asemenea, patru elevi de la Școala Gimnazială „Vasile Voiculescu” din Pârscov au fost premiați pentru creațiile lor de către gazetarul Cristinel Popa. 

În ziua de 2 octombrie, la CCEAM s-a desfășurat un simpozion dedicat vieții și operei lui Vasile Voiculescu, în cadrul căruia au sus­ținut prelegeri criticul literar Lucian Chișu, cercetătorul științific George Neagoe, pr. prof. univ. Gheor­ghe Holbea, Dona Tudor, fost reporter TVR în zone de război, dar și scriitoare, lucrările fiind moderate de scriitorul Dumitru Ion Dincă. Este lăudabil faptul că, așa cum spunea preșe­dintele juriului, manifestările din Buzău au fost susținute de primarul municipiului, Constantin Toma, și de edilul comunei Pârscov, Daniel Mihai. Un rol esențial în buna desfășurare a concursului l-a avut Oana Paraipan, directorul CCEAM.