Concurs național de comentarii la Canonul cel Mare pentru mireni

Un articol de: Irina Ursachi - 18 Martie 2022

Având ca scop intensificarea rugăciunii personale, familiale și de obște, precum și pentru a încuraja participarea la viața liturgică în Postul Mare, în perioada 15 martie - 17 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, are loc Concursul național de comentarii la Canonul cel Mare pentru mireni, intitulat „Canonul remușcă­rilor”.

Concursul se adresează tinerilor și adulților mireni și își propune în­curajarea participării credin­cioșilor la viața liturgică a Bisericii, cunoaș­terea și comprehensiunea imnurilor liturgice, în general, și a Canonului lacrimilor, al Sfântului Andrei Criteanul, în mod special, impresionante prin frumusețea lor literară și prin profunzimea duhovnicească. Competiția se desfășoară pe trei categorii de vârstă: tineri (16-24 de ani); tineri adulți (25-34 de ani); adulți (peste 35 de ani), pe câte două secțiuni, respectiv Valoarea duhovnicească și teologică a Canonului Mare și Valoarea estetică, liturgică, literară și culturală a imnului-monument al imnografiei creștine răsăritene.

Participanții vor înscrie în concurs texte proprii, de minimum 3 pagini, de comentariu al Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, valorificând propria expe­riență liturgică și duhovnicească, literatura patristică și exegetică (cu respectarea drepturilor de autor). Rezultatele concursului vor fi anun­țate în Săptămâna Luminată. Infor­mații suplimentare pot fi aflate la adresa www.arhiepiscopiasucevei.ro.