Concurs Național de Muzică Psaltică la București
La Bucureşti s-a desfăşurat sâmbătă, 11 februarie 2017, prima ediţie a Concursului Național de Muzică Psaltică, informează Agenția de știri BASILICA. Competiţia a fost adresată seminariilor și liceelor teologice ortodoxe din Patriarhia Română.
Concursul a avut loc la Colegiul „Matei Basarab” și a fost câştigat de seminariștii din Buzău. Aceştia au concurat cu tinerii din Galați și din Târgoviște.
Fiecare grup coral a interpretat patru cântări: prima a fost impusă de juriu, iar trei au fost la alegere. Informaţii suplimentare aflăm din declaraţia pentru Radio TRINITAS a profesorului Nicolae Gheorghiță, președintele juriului.
„Juriul a avut anumite criterii: acela al omogenităţii, al respectării autenticităţii, al stilisticii, cât de mult dirijorul şi membrii corului reuşesc să se apropie de materialul original etc. Seminarul din Buzău a câştigat pe toate aceste planuri. Membrii corului au reuşit să reconstruiască creaţii care au fost compuse acum mai bine de un veac şi jumătate.
Pe tot parcursul lunii februarie, în alte cinci centre zonale se vor organiza etape ale acestui concurs. Grupurile câștigătoare vor participa la etapa națională din 1 aprilie, care va avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București”, a declarat prof. Nicolae Gheorghiță.