Concurs naţional literar-religios la Iaşi
Elevii din ciclul primar şi gimnazial pot participa până în 27 aprilie la prima ediţie a Concursului naţional de creaţie literar-artistică "Lumina cuvântului şi bucuria Învierii din sufletul copilului", organizat de Şcoala "B. P. Hasdeu", în parteneriat cu IŞJ Iaşi, Casa Corpului Didactic Iaşi, Şcoala cu clasele I-VIII Comarna şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. "Ne dorim ca acest concurs să fie o modalitate de promovare a talentelor literare şi, în acelaşi timp, dorim să promovăm valorile credinţei poporului nostru", ne-a declarat doamna Angela Roşu, profesor de religie la Şcoala "B. P. Hasdeu" din Iaşi.
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos aduce, fără îndoială, mai multă lumină în sufletele tuturor credincioşilor, revarsă pacea şi liniştea dumnezeiască, îndemnându-ne, în mod inevitabil, la reflectarea asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţa noastră pământească. Printre acestea, un loc primordial îl ocupă educaţia copiilor şi sprijinirea lor în căutarea şi aflarea drumului drept. O mână de profesori, în frunte cu doamna Angela Roşu, de la Şcoala "B. P. Hasdeu" din Iaşi, propun elevilor să se lase purtaţi de inspiraţia divină şi să aştearnă pe hârtie gândurile şi trăirile lor în pragul marii sărbători a creştinătăţii - Sf. Paşti - în cadrul Concursului Naţional de creaţie literar-artistică "Lumina cuvântului şi bucuria Învierii din sufletul copilului". Organizat de Şcoala "B. P. Hasdeu", în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, Casa Corpului Didactic şi Şcoala cu clasele I-VIII Comarna, concursul se desfăşoară până la sfârşitul lunii aprilie, pe trei secţiuni distincte: Creaţie poezie religioasă, Creaţie text cu conţinut moral-religios (eseu) şi Creaţie text pentru o felicitare adresată cuiva drag cu ocazia Sfintelor Paşti. "Elevii pot exprima în scris, cu mult duh, bucuria întâlnirii cu lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor. Ei redau trăirile lor în modul cel mai sincer, de aceea ne dorim ca acest concurs să fie, deopotrivă, o modalitate de promovare a talentelor literare şi a valorilor credinţei poporului nostru, reînviată prin credinţa celor mai tinere mlădiţe ce înfloresc sub ochii noştri", ne-a declarat doamna Angela Roşu, profesor de religie la Şcoala "B. P. Hasdeu" din Iaşi. Cadrele didactice pot înscrie în competiţie elevii claselor I-VIII, lucrările acestora urmând a fi trimise prin poştă, respectând cerinţele de tehnoredactare, pe adresa Şcolii "B. P. Hasdeu" (Str. Ion Creangă, nr. 27, Iaşi, cu menţiunea "pentru Prof. Angela Roşu, Concursul "Lumina cuvântului şi bucuria Învierii din sufletul copilului") sau electronic la adresele de email rosu_angela59@yahoo.com şi profir_alina@yahoo.com. Fiecare cadru didactic îndrumător poate trimite maximum trei lucrări pentru fiecare secţiune, jurizarea urmând a se face de specialişti ai instituţiilor partenere şi poeţi ieşeni. "Vor fi depunctate lucrările în care se observă intervenţia adulţilor şi care nu respectă tematica concursului. De asemenea, se va urmări gradul de originalitate pe care elevii îl transmit prin lucrările realizate", a mai subliniat doamna profesor Roşu. Informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de acceptare în concurs pot fi obţinute de la şcoala organizatoare sau de la profesorii coordonatori, respectiv profesorii de religie Angela Roşu şi Alina Profir, şi profesorii de limba şi literatura română Irinel Bahu şi Dana Orzu.