Concurs Naţional pentru Elevi cu Deficienţe de Auz
În perioada 3-6 aprilie 2013, municipiul Galaţi este gazda Concursului Naţional pentru Elevi cu Deficienţe de Auz.
Competiţia de înaltă ţinută ce se desfăşoară la Galaţi, finanţată de Ministerul Educaţiei Naţionale, este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean în parteneriat cu Şcoala Profesională Specială „Paul Popescu Neveanu“, structură a Şcolii Gimnaziale Speciale „Emil Gârleanu“ din Galaţi.
În concurs sunt înscrişi 87 de elevi din 14 şcoli speciale din întreaga ţară.
La festivitatea de deschidere a Concursului Naţional pentru Elevi cu Deficienţe de Auz care a avut loc miercuri, 3 aprilie 2013, în sala de conferinţe a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, a participat şi Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, adresându-se concurenţilor prezenţi, a arătat că „Şcoala «Paul Popescu Neveanu» este şcoala de suflet a eparhiei, întotdeauna prezentă la marile sărbători în Catedrala arhiepiscopală. Cele mai frumoase manifestări la Naşterea Domnului sunt colindele cântate de elevii acestei şcoli, pentru că ei cântă prin gesturi, cu mâinile întinse pentru a-L primi pe Dumnezeu pe braţe. Ei cântă în linişte, în liniştea de care avem toţi nevoie!... Dumnezeu este mai aproape de voi, iar noi învăţăm să fim, prin voi, mai aproape de Dumnezeu!“ Toate mesajele organizatorilor şi invitaţilor speciali au fost transpuse şi în limbaj mimico-gestual. La final, prin grija Arhiepiscopiei Dunării de Jos, toţi elevii au primit „Carte de rugăciuni pentru tineri“ şi iconiţe.
Gazda Concursului Naţional pentru Elevi cu Deficienţe de Auz, Şcoala Profesională Specială „Paul Popescu Neveanu“ a fost înfiinţată în 1971 şi şcolarizează elevi cu deficienţe de auz din judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea, în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi profesional. (Pr. G. Molocea)