Concurs naţional pentru pictori
Pictorii pot participa şi în acest an la Concursul naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizat de Sectorul cultură și patrimoniu religios, prin Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu” și Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Scopul organizării de Patriarhia Română a acestui concurs dedicat pictorilor din întreaga ţară constă în valorificarea talentelor tinerilor iconari şi în promovarea artei bisericeşti în societatea românească. „În viața Bisericii noastre se constată un interes constant pentru pictura bisericească autentică. În școlile de teologie și de artă, pe șantiere și în atelierele mănăstirești se formează mereu noi generații de iconari și pictori bisericești, care demonstrează continuitatea unei arte și a unei producții artistice de calitate. Acestea sunt unele din motivele pentru care ediţia din acest an aduce nou, în primul rând, o diversificare de tehnică și stilistică, adică avem pictură pe lemn (stil brâncovenesc), pe sticlă (stil tradițional românesc), miniatură (tempera sau tuș pe hârtie). Apoi, o diversitate tematică: pe lângă icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, propunem ca tematică de concurs pentru anul acesta și o cruce, miniaturi decorative sau figurative, o temă clasică a iconografiei bizantine: «Iisus Hristos Învățător». Pot participa pictori iconari cu experiență, care vor prezenta, de altfel, un portofoliu de minimum 20 de lucrări, din care va rezulta activitatea și experiența lor”, a precizat Nicolae Hriţcu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului cultură şi patrimoniu religios.
Ediția a 5-a a Concursului naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinței” se desfășoară pe două secțiuni: pictură pe lemn (tempera, stil brâncovenesc) și pictură pe sticlă (tempera, stil tradițional românesc). Pentru prima secţiune a concursului, cea de pictură pe lemn, concurenții vor realiza o cruce și o icoană a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Pentru secţiunea de pictură pe sticlă, concurenții se vor înscrie cu trei lucrări, şi anume o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos Învățător, o icoană a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi compoziție la alegere. „Pentru ambele secțiuni, concurenții vor prezenta și câte două miniaturi pe hârtie în format A4, inspirate din teme și motive decorative întâlnite atât în bogata operă tipografică și miniaturistică a Sfântului Antim Ivireanul, cât și în epoca sa. Concurenții se pot înscrie la una sau la ambele secțiuni ale concursului, respectând condițiile de participare pentru fiecare secțiune în parte”, a mai precizat consilierul patriarhal Nicolae Hriţcu. Mai multe detalii privind etapele concursului, premierea și vernisajul pot fi aflate pe site-ul patriarhia.ro.