Concurs naţional pentru protecţia consumatorului
Elevii de liceu care au câştigat fazele judeţene ale concursului pe teme de protecţia consumatorului „Alege! Este dreptul tău!“ vor participa, săptămâna aceasta, la faza naţională a concursului, organizată la Năvodari. „La fazele judeţene, copiii au participat cu eseuri, câte doi elevi din fiecare judeţ fiind selectaţi să participe la concursul naţional de la Năvodari. Probele de aici sunt teoretice, de legislaţie şi drepturile consumatorului, de eseu, dar şi probe practice, pe echipe“, a precizat, pentru NewsIn, inspectorul pentru activităţi educative din cadrul Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Elena Ştefan. Protecţia consumatorului nu este o materie predată în şcoli, disciplina făcând parte cel mult din programa de opţionale la unele licee teoretice. „Elevii care vin aici sunt interesaţi în mod personal de subiect şi au lucrat pe cont propriu, ajutaţi şi de profesorii lor, pe tema drepturilor consumatorului“, explică inspectorul Elena Ştefan.