Concurs pentru pictorii bisericeşti români

Un articol de: Marius Nedelcu - 09 Aprilie 2013

Luna aceasta are loc Concursul naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“, care se adresează tuturor pictorilor bisericeşti din cadrul Patriarhiei Române. Cei care doresc să participe la concurs trebuie să realizeze o icoană în frescă sau o icoană în mozaic, având ca temă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Lucrările împreună cu documentaţia necesară trebuie trimise în perioada 15-26 aprilie 2013 la adresa: Patriarhia Română, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, sector 4, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru Concursul naţional «Icoana ortodoxă - lumina credinţei»“. Înscrierea se poate face la una din cele două secţiuni, sau la ambele dacă concurentul a realizat lucrări în frescă şi mozaic. Evaluarea lucrărilor va avea loc pe 29 aprilie de o comisie formată din cinci specialişti în domeniul picturii bisericeşti, iar între 30 aprilie şi 3 mai vor fi publicate rezultatele concursului şi câştigătorii la cele patru categorii de premii de la fiecare secţiune. Premierea câştigătorilor va avea loc pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când se prăznuieşte hramul istoric al Catedralei patriarhale din Bucureşti. „Concursul şi-a propus să promoveze şi să încurajeze arta bisericească autentică, să descopere pictori iconari cu reale valenţe şi aptitudini artistice, să realizeze un catalog al expoziţiei cu cele mai reprezentative icoane din concurs, dar în acelaşi timp să pună la dispoziţia preoţilor posibilitatea de a găsi mai repede un bun pictor bisericesc atât în ceea ce priveşte pictura în tehnica frescă, precum şi în tehnica mozaic“, ne-a spus pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal de la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Concursul „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“ a fost organizat şi în anul 2012, dar a cuprins secţiunile icoane pictate pe lemn şi icoane pictate pe sticlă. După concursul de anul acesta, lucrările vor fi prezentate în cadrul unui catalog expoziţional cu datele de contact ale pictorilor iconari şi scurte prezentări ale câştigătorilor. Mai multe informaţii despre Concursul naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“ se pot afla de pe site-ul patriarhia.ro.