Concurs școlar dedicat Centenarului Marii Uniri

Data: 12 Octombrie 2018

Elevi ai claselor VII-XII din municipiul Târgoviște sunt invitați să se înscrie la Concursul „Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918”, organizat de Arhie­piscopia Târgoviștei, Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, și cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. În perioada 15-23 octombrie, elevii care doresc să se înscrie la concurs vor informa profesorul de religie care predă la clasă și vor transmite o cerere de înscriere către Arhiepiscopia Târgoviștei. În perioada 24 octombrie - 9 noiembrie, elevii înscriși la concurs vor elabora, sub coordonarea profesorului de religie/limba română/istorie/ geografie un portofoliu de 8-10 pagini, format A4, TNR 12, la 1,5 rânduri, text (cel puțin 60% din economia portofoliului) și imagini. Portofoliul va conține documentări (studii, eseuri, imagini, liste bibliografice etc.), adaptate la nivelul gimnazial/liceal, cu privire la contribuția slujitorilor Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, informează arhiepiscopiatargovistei.ro.