Concurs şcolar „Urmarea lui Hristos“, în judeţul Cluj

Data: 15 Feb 2014
Concursul şcolar pe teme de religie „Urmarea lui Hristos“, aflat la a patra ediţie, se desfăşoară în acest sfârşit de săptămână în judeţul Cluj. Competiţia care se adresează elevilor din clasele a V-a şi a VI-a şi va avea loc în şase centre din judeţ: Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii şi Huedin. 
 
În municipiul Cluj-Napoca, faza locală a concursului se desfăşoară la Şcoala „Horea“, la care participă aproximativ 120 de elevi de la şcolile din oraş.
 
Participanţii au la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor, urmând ca lucrările să fie corectate de o comisie de evaluare instituită la nivelul fiecărui centru. Rezultatele vor fi afişate în cursul zilei de luni, la fiecare centru de examen în parte, iar cei care vor obţine note peste 8 se vor califica mai departe la etapa judeţeană, ce va avea loc pe 15 martie.
 
Concursul „Urmarea lui Hristos“ îşi propune să-i pregătească pe elevii clujeni pentru olimpiada de religie, potrivit inspectorului de religie al judeţului Cluj, pr. Marian Sidon.
 
„Noi am gândit acest concurs, «Urmarea lui Hristos», pentru a le oferi, pe de o parte, elevilor şansa ca într-un cadru organizat să-şi etaleze cunoştinţele de religie dobândite, iar pe de altă parte, pentru a le da ocazia de a împărtăşi din experienţa lor de elevi şi tineri creştini, raportată la valorile creştine, şi altor colegi, într-un cadru mult mai larg decât colectivul unei clase sau al unei şcoli, familiarizându-i în acelaşi timp şi cu competiţiile şcolare care îi aşteaptă în anii şcolari următori. Dorim ca acest concurs destinat elevilor din clasele a V-a şi a VI-a să fie un preambul pentru olimpiada de religie, care se desfăşoară la nivelul claselor a VII şi a XII-a“, a precizat pr. Marian Sidon. (Andreea Pâgleşan)