Concursul „Bucuria de a fi creştin“ în eparhiile ardelene
Patriarhia Română organizează, între 1 aprilie şi 21 mai, cu prilejul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, concursul-spectacol „Bucuria de a fi creştin“. În Episcopia Oradiei, în cadrul celor patru protopopiate ale eparhiei, se desfăşoară concursul pe cele trei secţiuni: interpretarea unui cântec religios sau popular, recitarea unei poezii religioase sau populare cu caracter patriotic ori religios şi interpretarea unui text literar popular sau cu caracter religios, în proză.
În Biserica „Cuvioasa Parascheva“ din Marghita s-a desfăşurat etapa pe Protopopiatul Marghita, la care au participat 53 de elevi din parohiile Abram, Almaşu Mic (Balc), Ciuhoi, Ciuleşti, Cuzap, Sârbi, Tria şi Marghita. Toţi copiii s-au prezentat îmbrăcaţi în costumele tradiţionale specifice zonelor din care provin. Elevii, împreună cu preoţii şi profesorii de religie, şi-au arătat, prin cântec, poezie şi povestire, bucuria de a fi creştini. Toţi concurenţii au primit diplome de participare, dulciuri şi iconiţe, iar cei nouă elevi calificaţi la etapa pe eparhie au fost felicitaţi.
Şi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Agnita, judeţul Sibiu, a avut loc etapa pe protopopiat a aceluiaşi concurs. Copiii de la şcolile din parohiile arondate au participat la concurs îmbrăcaţi în straiele româneşti specifice Văii Hârtibaciului, organizaţi în zece echipe, pe cele trei secţiuni.
Toţi copiii au primit diplomă de participare şi o carte de rugăciuni, iar premianţilor li s-au adăugat diplome speciale, precum şi alte cărţi de zidire sufletească. (Prot. Ioan Jurca, pr. Petru Gut)