Concursul catehetic la Parohia Băcești, județul Vaslui

Data: 14 Martie 2019

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Băcești, Protoieria Vaslui, județul Vaslui, participă prin diferite activități la Concursul național catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Duminică, 17 februarie, copii și tineri au participat la un atelier de artă populară în cadrul căruia au pictat icoane pe sticlă și au făcut broderii. Prezentarea Concursului național catehetic „Hristos: sufletul satului meu” a avut loc vineri, 8 martie 2019, la Școala gimnazială din localitate, unde a avut loc vernisajul unei expoziții de icoane.

Duminică, 10 martie 2019, copiii implicați în proiect au participat la Sfânta Liturghie îmbrăcați în costume populare, iar la final au susținut un moment muzical care a cuprins cântări ortodoxe. Ziua a continuat cu vizitarea Centrului de asistență medico-socială din localitate, unde cei în vârstă s-au bucurat de felicitările și buchetele de flori oferite de copii.