Concursul „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu” în judeţul Mureş

Un articol de: Pr. Silviu Jimborean - 02 Feb 2022

În Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș, a avut loc în ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi premierea par­tici­panților la concursul ju­de­țean de creație „Credința văzută prin ochii lui Mihai Eminescu”, ediția I, dedicat elevilor din județul Mureș.

Pr. Oliviu Botoi, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a transmis cu acest prilej cuvântul de bine­cuvântare și felicitare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Peste 350 de participanți, elevi de la unități de învăță­mânt din toate protopopiatele județului Mureș (Luduș, Reghin, Târgu Mureș, Târnăveni și Sighișoara), sub îndrumarea a peste 100 de cadre didactice și a preoților parohi, au transmis lucrări încadrate la cele patru sec­țiuni ale concursului: eseu, interpretare-recitare, artă fotografică și desen.

Au fost oferite aproape 100 de premii și mențiuni, precum şi diplome de participare.

Concursul a fost organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret și Biroul de cateheză - Structura de misiune și tineret din județul Mureș, în parteneriat cu Asociația Iuvenis Alba Iulia.