Concursul „De la Florii la Înălţare“ pentru elevii clujeni
În prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, la Biserica "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca a avut loc luni, 16 mai, festivitatea de premiere a participanţilor la concursul "De la Florii la Înălţare". Concursul s-a desfăşurat pe patru secţiuni, Religioasă, Literară, Icoane pe sticlă şi Desene diverse. Cei 200 de elevi de la mai multe şcoli din oraş, care s-au implicat în cele patru secţiuni ale competiţiei, au primit diplome de participare, iar din partea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Andrei, cărţi de rugăciuni. De asemenea, au fost acordate trei premii şi trei menţiuni.
Activitatea celor mici din Parohia "Schimbarea la Faţă" a fost foarte apreciată de IPS Andrei, care i-a felicitat pe copii, încurajând desfăşurarea acestor acţiuni: "Vreau să-i încredinţez întâi pe dascăli şi pe preoţi că fac o mare lucrare atunci când se preocupă de voi! În ce vă priveşte pe voi, vreau să vă spun că Domnul Hristos îi iubeşte mult pe copii, pe tineri şi faţă de ei a avut şi când era pe pământ o apreciere deosebită. De pildă, Apostolii s-au apropiat de Domnul Hristos şi L-au întrebat cum arată un om care va moşteni Împărăţia cerurilor. Şi iată ce le spune Domnul Hristos: "Adevărat zic vouă: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!"". IPS Andrei a subliniat importanţa preocupărilor copiilor faţă de religie, de valorile Bisericii, de tradiţia sfântă, "pentru că acestea ne ţin, altfel pierim!". Festivitatea de premiere a fost deschisă printr-o rugăciune de binecuvântare rostită de IPS Andrei, iar după cuvântul ierarhului a avut loc un moment artistic, susţinut de elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII "Ioan Bob" din Cluj-Napoca, grup coordonat de profesorul de religie Voichiţa Rus. Ei au interpretat cântări pascale şi au recitat poezii cu tematică religioasă. Activităţile în care sunt implicaţi elevii sunt extrem de importante în formarea lor duhovnicească la această vârstă, a arătat prof. Voichiţa Rus: "Am ales ca temă pentru concursul nostru "De la Florii la Înălţare", deoarece consider că această perioadă dintre cele două mari praznice ascunde mai multe taine de o profunzime deosebită. Obiectivul acestui concurs este acela de a da şanse elevilor să-şi descopere şi să transpună sentimentele religioase şi trăirea credinţei în produse pe cât de variate, pe atât de ingenioase". Concursul "De la Florii la Înălţare" a fost doar una dintre activităţile extraliturgice derulate în Parohia "Schimbarea la Faţă" din centrul municipiului Cluj-Napoca. Potrivit părintelui paroh Titus Moldovan, vor fi iniţiate mai multe proiecte catehetice pentru copii şi tineri, având ca spaţiu de desfăşurare subsolul bisericii.