Concursul „Evlavioşi în vacanţă“, în Parohia Pârcovaci
În Parohia „Sfânta Împărăteasă Pulheria” - Pârcovaci, Protopopiatul Hârlău, a început duminică, 17 iunie 2018, o nouă ediţie a concursului „Evlavioşi în vacanţă”. Acesta este dedicat copiilor care se află în vacanţa de vară şi care sunt stimulaţi să participe la slujbele bisericii şi să înveţe cântările Sfintei Liturghii. „Copiii cu care am început acest proiect sunt acum părinţi şi au la rândul lor prunci pe care i-au inclus în acest program. La finalul slujbei, le oferim copiilor un bileţel în care este menţionată data participării la Sfânta Liturghie. La începutul lunii septembrie, tinerii vor fi răsplătiţi cu daruri. Sperăm ca finalul acestei vacanţe să ne găsească într-un ambient plăcut, iar copiii să fie răsplătiţi după dragostea pe care şi-au manifestat-o pentru Biserică”, a relatat părintele paroh Nicolae Crăciun, protopop emerit.