Concursul „Ia’şi surprinde“ şi-a desemnat câştigătorii
Concursul „Iaâşi surprinde“, organizat de Casa de oaspeţi „Sfântul Nicolae“, şi-a desemnat câştigătorii. Aceştia sunt Cristina Răciu şi Cătălin Acatrinei, după cum ne-a declarat Ana Maria Ţoc, reprezentant marketing al Casei de oaspeţi „Sfântul Nicolae“: „Ne-a bucurat entuziasmul celor care ne-au trimis textele şi ne-am gândit să alegem nu unul, ci doi câştigători. În frumoasa noastră sală festivă, le-am oferit Cristinei Răciu şi lui Cătălin Acatrinei răsplata promisă: produse proaspete din bucătăria noastră. Cei doi împărtăşesc pasiunea pentru scris, dar şi ataşamentul pentru două locuri binecunoscute din oraşul nostru. Cristina a zugrăvit în cuvinte frumoase Catedrala Mitropolitană, iar Cătălin a dat importanţa binemeritată Copoului. Cele două texte vor fi publicate pe site-ul nostru. Vă invităm să le citiţi şi să le recitiţi!“. (Tudorel Rusu)