Concursul județean de colinde și datini de Crăciun

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 15 Decembrie 2015

La Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, tradiționalul concurs județean de colinde și datini de Crăciun, organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și Mitropolia Banatului. Ajuns la cea de-a 16-a ediție, concursul a reunit în acest an peste 70 de participanți și grupuri de colindători de la școlile din județul Timiș. La eveniment au fost prezenți inspectorii de religie și muzică, preoți, profesori și părinți care s-au bucurat de colindele tradiționale interpretate de elevi. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la eveniment pr. Sorin Lungoci, consilier în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul, care a transmis tuturor binecuvân­tarea și felicitările Înalt­preasfințitului Părinte Mitropolit Ioan. Concursul a fost structurat pe patru secțiuni, astfel la secțiunile „Muzică vocală” și „Muzică vocal-instrumentală” au concurat atât coruri, grupuri, cât și participanți inidividuali, iar la secțiunea a 3-a au fost prezentate obiceiuri, datini și tradiții de Crăciun. Elevii și tinerii îmbrăcați în costume populare au prezentat mai multe momente artistice, care au evidențiat valoarea tradițiilor românești legate de marele praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ultima parte a concursului a fost rezervată secțiunii „Scenete religioase”, unde mai multe școli gimnaziale din Timișoara și din județ au prezentat scenetele „Naș­terea Domnului”, „Irozii” și altele.