Concursul „Lumină din Lumină“, la Paşcani

Data: 09 Mai 2017

Auzim deseori cuvintele „Crede şi nu cerceta“, însă, surprinzător pentru mulţi dintre creştini, nicăieri în cuprinsul revelaţiei divine nu găsim această prescripţie. Din contră, Sfântă Scriptură deţine o serie de sfaturi şi îndemnuri menite să-l determine pe om să se apropie de Dumnezeu, să-şi sporească credinţa prin cercetare permanentă, prin observare şi cunoaştere. Chiar şi un om fără ştiinţă de carte Îl poate cerceta pe Dumnezeu prin natură creaţiei şi a fiinţei umane (să ne aducem aminte de Sfântul Antonie cel Mare). „Cercetaţi Scripturile“ - ne îndeamnă Domnul Hristos, dar să ne gândim oare câţi dintre noi mai sunt interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu? Dăm sfaturi cu nemiluita, dar nu împărtăşim nimic din trăirea duhovnicească ce ne-o insuflă Sfânta Scriptură.

Pornind de la aceste gânduri, tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) Paşcani au organizat pe data de 6 mai la Protopopiatul Paşcani concursul „Lumină din Lumină“- ediţia I, eveniment care i-a provocat pe liceeni să cerceteze Scriptura. Pentru că ne aflăm în perioada pascală, tema de anul acesta s-a intitulat „Pătimirile şi Învierea Domnului Hristos“.

Participanţii au avut de pregătit tot ceea ce au relatat cei patru evanghelişti despre temă anunţată. În mijlocul nostru l-am avut, ca preşedinte de comisie, pe Petru Pavăl - doctor în Teologie ortodoxă, ca reprezentant din partea pr. prof. dr. Cezar Paul Hârlăoanu din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ - Iaşi. Surprinzător sau nu, tinerii participanţi au înţeles mesajul transmis şi s-au pregătit citind cu de-amănuntul din Sfânta Scriptură, astfel încât ne-au determinat pe noi, organizatorii, să continuăm acest proiect, căci Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu care zideşte pe om şi-l călăuzeşte spre viaţă veşnică, cea a mântuirii.

Toţi tinerii au câştigat. Chiar dacă concursul era prevăzut cu o clasificare a participanţilor, cu toţii şi-au îmbogăţit cunoştinţele şi au plecat acasă împliniţi că nu au pierdut timpul degeaba, că au reuşit să afle mai mult despre Dumnezeu-Fiul. Cu toate acestea, nu putem să nu amintim pe cei mai buni dintre participanţi, anume: Bodoaşcă Diana (clasa a IX-a) - locul III, Miriam Hobincă (clasa a X-a) - locul II şi Vasile Ghiorghiu (clasa a X-a) - locul I, toţi de la Liceul Teoretic „Miron Costin“ - Paşcani. Aceştia se vor bucura de locuri asigurate pentru participarea la marele eveniment din toamnă ITO 2017, ce va avea loc în perioada 1-4 septembrie.

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, lectură Bibliei este „o convorbire cu Dumnezeu“ şi, prin acest fapt, ea oferă tuturor celor ce o practică o mângâiere duhovnicească. Scriptura, afirmă acelaşi Sfânt, e „un adevărat rai al desfătărilor, superior şi preferabil celui dintâi, căci Dumnezeu nu l-a sădit pe acesta pe pământ, ci în sufletele credincioşilor“. Adăpându-ne din izvorul acestui rai duhovnicesc, ne vom elibera de tirania poftelor şi, cu sufletul curat, vom înainta pe calea desăvârşirii morale. (Pr. Dumitru Rusu, ATOR Paşcani)