Concursul „Micii creştini“ pentru preşcolari, la a VIII-a ediţie

Un articol de: Tudorel Rusu - 31 Martie 2017

Parohia „Sfântul Gheorghe“ Bicaz, iniţiatoarea a mai multe manifestări pentru copii şi tineri, va fi, marţi, 4 aprilie 2017, gazda celei de a VIII-a ediţii a Concursului Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini“ pentru preşcolari.

La acest eveniment, organizat în biserica parohială, vor participa 50 de copii ce alcătuiesc 10 echipaje de preşcolari ai unor instituţii de învăţământ din judeţul Neamţ, însoţiţi de 20 de cadre didactice.

Toţi participanţii vor primi premii din partea părintelui paroh Gheorghe Mihalache, despre care părintele Ştefan Zaharia, coordonatorul Biroului pentru catehizare al Protopopiatului Piatra Neamţ, ne-a declarat: „Iniţiativele preoţilor noştri sunt lăudabile, fiindcă nu e nimic mai frumos decât să investeşti în copii şi în educaţia lor. Eforturile părintelui Gheorghe Mihalache şi ale colaboratorilor sunt răsplătite de zâmbete şi emoţii, de inocenţa vârstei care aşază în răspunsurile copiilor bucurie. Am avut prilejul să văd, să ascult şi să mă împărtăşesc din aceste trăiri şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom primi şi în acest an noi motive să întâmpinăm sărbătorile pascale cu veselia copiilor de care ne vom umple sufletele la Bicaz“.

Concursul „Micii creştini“ este rodul parteneriatului educaţional dintre Parohia Bicaz şi Grădiniţa cu Program Prelungit din localitate şi este organizat prin strădania părintelui Gheorghe Mihalache şi a doamnei educator Rodica Savu.