Concursul naţional de creaţie „Copilul în familie“ la Iaşi

Data: 09 Mai 2011

La Casa de oaspeţi "Sfântul Nicolae" din Iaşi a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc ieri etapa eparhială a Concursului naţional de creaţie "Copilul în familie". Au fost reprezentanţi din toate cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Copiii au prezentat lucrările la secţiunea Literară şi la secţiunea Artistică. "Pentru juriu a fost o adevărată provocare să-l aleagă pe cel mai bun pentru că fiecare dintre ei a făcut referire la învăţătura Bisericii, la doctrina despre Sfintele Taine, despre Sfântul Botez, impresionând publicul prin expunerea experienţelor personale referitoare la Botez. La secţiunea Artistică am avut desene, creaţii în creion, icoane pe sticlă şi icoane pe pânză. Fiecare membru şi-a susţinut creaţia în faţa juriului, căutând pe cât posibil să fie convingător", a declarat pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului de Misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Dacă anul trecut, concursul dedicat Anului omagial al Crezului Ortodox a avut doar o secţiune Literară, anul acesta s-a adăugat Creaţia artistică. Astfel, copiii au avut posibilitatea să-şi exprime credinţa şi să arate darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu. La secţiunea Literară, pentru faza naţională, a fost desemnată Mihaela Bălău din Protopopiatul Paşcani, iar la secţiunea Artistică pe locul I s-a clasat Mariana Alexandra Scriba, din Protopopiatul Darabani. (C. Ciofu)