Concursul național „Democrație și toleranță” în județul Hunedoara

Data: 28 Iulie 2018

În perioada 23-26 iulie a avut loc în județul Hunedoara etapa națională a Concursului Școlar „Democrație și toleranță”. Aflat la cea de-a 24-a ediție, concursul a demonstrat implicarea elevilor și profesorilor în procesul educațional, deși în prezent este vacanță de vară. La concurs au participat 102 de elevi din ciclul primar și gimnazial (34 de echipaje de câte trei elevi) din aproape toate județele, însoțiți de 34 de profesori și de cei nouă membri ai Comisiei Centrale.

Inspectoratul Școlar Ju­dețean Hunedoara și Colegiul Național „Decebal” din Deva au fost gazdele și organizatorii Concursului național „Democrație și tole­ranță”. Deschiderea oficială a evenimentului avut loc luni, 23 iulie, iar probele de concurs au avut loc în zilele de 24 și 25 iulie, fiecare echipaj susținând un proiect-portofoliu, care a inclus o parte teoretică, o parte practică-aplicativă și o parte artistică.

Joi, 26 iulie, în Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean a avut loc festivitatea de premiere, la care s-au acordat premii și mențiuni unui număr de opt echipaje.

Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, atât la deschiderea oficială, cât și la festivitatea de premiere a concursului au participat părintele Mihai Herban, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și părintele Radu Trifon, consilier pentru învățământ și acti­vități cu tineretul al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Părintele Radu Trifon a transmis binecuvântarea și mesajul Preasfințitului Episcop Gurie, în care a subliniat că „cele două valori fundamentale care au făcut obiectul concursului școlar, de­mocrația și toleranța, sunt valori universale, ale întregii umani­tăți, dar ele își au originea în Persoana, cuvântul, viața și activitatea Mântuitorului Iisus Hristos”.

Astfel, Episcopia Devei și Hunedoarei a oferit prin părintele Mihai Herban, premii speciale elevilor câștigători, și anume trei premii I, trei premii II, trei premii III și 15 mențiuni.

„Fiecare premiu a constat într-o Biblie, cuvintele Sfintei Scripturi fiind sursa de ins­pirație a tuturor valorilor umane, precum și o sumă de bani, unanim apreciate și primite cu bucurie de toți elevii premiați”, după cum au transmis organizatorii, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.