Concursul naţional „Vasile Voiculescu” şi-a premiat câştigătorii
Concursul naţional de creaţie literară „Vasile Voiculescu”, ajuns la a 33-a ediţie, şi-a premiat câştigătorii. Festivitatea s-a desfăşurat la Casa de Cultură „V. Voiculescu” din Pârscov, sâmbătă, 9 octombrie, începând cu ora 11:00. Cu o zi înainte, o parte dintre scriitori, membri ai juriului şi reprezentanţi ai organizatorilor, precum și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, au participat la un moment omagial dedicat lui Vasile Voiculescu, marcând 137 de ani de la naşterea sa prin depunerea unor buchete de flori la statuia scriitorului din centrul municipiului Buzău.
Ionel Stănuţă, coordonatorul concursului, consideră că această ediţie este printre cele mai valoroase de până acum, fiind primite aproape 100 de cărţi spre jurizare. Membrii juriului s-au arătat încântaţi de nivelul literaturii de anul acesta, preşedintele juriului fiind scriitorul şi jurnalistul Dumitru Ion Dincă, alături de Florin Dochia (vicepreşedinte), Ionel Stănuţă, autoarea acestor rânduri şi Oana Paraipan (membri).
La concurs au participat doar 15 elevi. Pentru elevi au fost acordate premiile „Acasă la Vasile Voiculescu” - manuscrise, elevi de la Şcoala Gimnazială Pârscov: Miruna Manea (proză) şi Maria Potîrniche (poezie), 500 de lei fiecare, acordate de publicistul Cristinel Pop; premiile „Vasile Voiculescu” - elevi de liceu: Alexia Plăcintă (manuscrise, poezie) - Suceava, în valoare de 800 de lei, acordat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”. Premiul pentru proză nu s-a acordat.
Marele premiu - Ştefan Mitroi
Premiile speciale pentru autorii de volume au fost următoarele: premiul special „Renaşterea buzoiană”: Mihai Sălcuţan (Buzău), pentru volumul „Nigrimiada”, 500 de lei, acordat de Asociaţia Culturală „Renaşterea buzoiană”; premiul special pentru proză: Marian Tomescu (Ilfov), pentru volumul „Substituire în destin”, 700 de lei; premiul special „Detectiv literar”: Radmila Popovici (Republica Moldova), pentru volumul „Vene şi artere” (poezie), de 700 lei - acordat de Editura Detectiv literar; premiul special pentru publicistică: Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc), pentru volumul „La pas prin Patria Mamă”, 800 de lei din partea Primăriei Comunei Pârscov; premiul special „Alexandru Marghiloman - Note Politice”: Alexandru Măciucă (Râmnicu Sărat), coordonator al volumului „O poartă a Râmnicului” - oferit de Editura Alpha.
Distincţiile naţionale au fost următoarele: premiul naţional pentru literatură cu caracter religios: pr. Eugen Barz (Madrid), pentru volumul „Fântâna lui Iacob” (poezie), 1.000 de lei, oferit de ZIARUL LUMINA al Patriarhiei Române; premii naţionale pentru publicistică (ex-aequo): Codruţ Constantinescu (Prahova), pentru volumul „Liber în Europa”, 1.000 de lei, oferit de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi Gheorghe Postelnicu (Buzău), pentru volumul „Tânărul Voiculescu, între medicină şi literatură”, 1.000 de lei, oferit de Cristinel Popa.
Premii naţionale pentru proză (ex-aequo): Ion Fercu (Bacău), pentru volumul „Dac-aş fi fost Dumnezeu”, 1.000 de lei, oferit de Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, Buzău, şi Eveline Păuna (Bucureşti), pentru volumul „Dincolo de ferestre”, 1.000 de lei, oferit de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.
Premiul naţional pentru poezie a fost câştigat de Raluca Faraon (Bucureşti), pentru volumul „Alchimia memoriei” (1.000 de lei, din partea Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”).
Marele premiu şi trofeul concursului a fost câştigat de Ştefan Mitroi (Bucureşti), pentru volumul „Tatăl fiilor mei” (1.500 de lei, oferit de Consiliul Judeţean Buzău). Câştigătorul marelui premiu şi laureaţii premiilor naţionale au primit în dar câte un set din lucrarea „Note politice” de Alexandru Marghiloman.
„Acest premiu îmi aduce mângâiere”
Scriitorul premiat de ZIARUL LUMINA, Eugen Barz, este preot al bisericii cu hramul „Sfânta Muceniţă Anastasia Romana” din localitatea Parla, regiunea Madrid, Spania. Este autor al mai multor cărţi de poezii, iar volumul premiat, „Fântâna lui Iacob”, a apărut la Editura Doxologia. Preotul poet Eugen Barz s-a arătat extrem de bucuros pentru premiu şi a spus: „Se știe prea bine, Concursul naţional de creaţie literară «Vasile Voiculescu» este unul dintre cele mai importante din România. Laureații din anii trecuți ai acestui concurs sunt printre cei mai valoroși poeți și prozatori ai literaturii române. Acest premiu pe care mi l-a oferit ZIARUL LUMINA îmi aduce mângâiere și îmi dă curaj, mai ales că este primul concurs literar la care particip”.