Concursul „Patimile şi Învierea Domnului“

Data: 17 Aprilie 2015

În sala festivă a Palatului Copiilor şi Elevilor din Oradea a avut loc premierea copiilor şi elevilor care au participat cu lucrări în cadrul tradiţionalei expoziţii - concurs  „Patimile şi Învierea Domnului“.       

Concursul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor (ISJ), Episcopia Oradiei, Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (AFOREO) şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie Bihor (APOR), pentru a marca sărbătoarea Învierii Domnului. Amenajată pe mai multe secţiuni: desene, broderii, ouă încondeiate şi icoane, expoziţia s-a bucurat de participarea cu lucrări a copiilor şi elevilor din peste 20 de unităţi de învăţământ din Oradea şi judeţul Bihor. Expoziţia a fost completată cu lucrări ale elevilor de la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, elaborate în cadrul cercurilor de specialitate.

În urma evaluării au fost acordate peste 100 de premii şi menţiuni pentru toate secţiunile enumerate, pe cicluri de învăţământ. A fost constituită o secţiune distinctă pentru copiii şi elevii de la unităţile de învăţământ special.

La festivitatea de premiere au participat reprezentanţi ai organizatorilor: prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ în cadrul Episcopiei Oradiei, pr. prof. Florin Negruţiu, inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Bihor, Viorica Cherteş, preşedinte AFOREO din Episcopia Oradiei, prof. univ. dr. Sorin Curilă, preşedintele APOR, filiala Bihor, prof. Dan Peter, directorul Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea, precum şi prof. Elena Moţoc-Chivari şi prof. Sânzâiana Neşiu, inspectori şcolari în cadrul ISJ Bihor.

Copiii şi elevii care au umplut sala festivă a Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea au fost însoţiţi de cadre didactice şi de părinţi. Înainte de premiere participanţii s-au bucurat de un moment cultural-artistic susţinut de Corul „Diacon Nicolae Firu“ al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ Oradea şi Grupul Vocal „Florile Bihorului“ de la Palatul Copiilor şi Elevilor.

În mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, transmis celor prezenţi de către pr. prof. Radu Rus, a fost evidenţiată nobleţea preocupării copiilor şi elevilor faţă de problematica pictării icoanelor şi a fost evocată semnificaţia sărbătorilor pascale.

Sorin Curilă a prezentat misiunea şi obiectivele APOR, subliniind rolul orei de religie în formarea caracterului moral religios al elevilor. A mulţumit părinţilor pentru modul în care sprijină copiii să îşi dezvolte şi exerseze competenţele artistice prin pictarea icoanelor sau încondeierea ouălor, ducând mai departe valorile religioase şi tradiţiile specifice perioadei pascale. 

În contextul expoziţiei au fost amenajate ateliere de creaţie, în cadrul cărora elevii de la Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici“ din Oradea, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu“ din Oradea, Şcoala Gimnazială „Miron Pompiliu“ din Ştei, Şcoala Gimnazială Cefa, Liceul de Arte din Oradea, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan“ din Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 11 din Oradea, Liceul Tehnologic Dobreşti, Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, Clubul Copiilor Aleşd, Clubul Copiilor Salonta, Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna“ din Oradea, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Orizont“ Oradea, Prof. Mariuş Şchiop de la  Şcoala Gimnazială Beznea, coordonaţi de profesori şi părinţi, au pictat icoane pe sticlă şi lemn, au încondeiat ouă, au lucrat în tehnica origami, tehnica şerveţelului, respectiv quilling şi a vitraliilor, cei prezenţi având ocazia să exerseze aceste tehnici alături de colegii lor.