Concursul „Rugăciunea, scară spre cer”, la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 21 Feb 2022

Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) și Arhiepiscopia Sibiului organizează, în perioada 18 februarie - 10 martie, concursul „Rugăciu­nea, scară spre cer”. Concursul se adresează elevilor din clasele pri­ma­re, de gimnaziu şi de liceu, dar și tinerilor cu vârsta între 19 şi 35 de ani, informează OTS într-un comunicat de presă. Lucrările trimise de elevii claselor V-XII vor fi incluse și în activită­țile proiectului „Cartea - lumină din lumină”, cuprins în „Calendarul com­petițiilor școlare și al acti­vităților educative din județul Sibiu 2022”.

Concursul se va încheia cu festivitatea de premiere, care va avea loc vineri, 11 martie, ora 18:00, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care le va rosti tinerilor un cuvânt de învățătură.

Elevii şi tinerii interesaţi au posibilitatea să participe la una dintre cele patru secţiuni: Creaţie literară (proză, poezie, eseu, compuneri, povestiri, scrisori, jurnal etc.) având ca temă: rugăciunea în Sfânta Scriptură, darurile și roadele rugăciunii, cum ne rugăm, rugăciunea acasă și în biserică, rugăciunea - expresia iubirii, im­por­tanța rugăciunii etc.; Creaţie plastică clasică - pictură, desen; Creaţie tehnico-informatică: desen, grafică pe calculator, Power Point, Paint, afiș, filmuleț etc.; Fotografii pe tema „Colțul meu de rugăciune”. Lucrările vor fi transmise electronic, pe adresa de e-mail concurs.rugăciune@ gmail.com, până în data de 10 martie 2022, ora 22:00.