Concursul „Unirea: libertate și unitate” în Eparhia Buzăului și Vrancei
La Biblioteca arhiepiscopală „Ghenadie Episcopul” din Buzău, s-a desfășurat miercuri, 2 mai, etapa eparhială a Concursului național cultural-artistic „Unirea: libertate și unitate”, organizat de Patriarhia Română. La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de pr. prof. Cristian-Marius Dima, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul. Mai mulți copii din cele două județe ale eparhiei, însoțiți de preoți și profesori, și-au prezentat lucrările alcătuite la cele trei secțiuni ale concursului: creație literară, creație artistică și multimedia. Acestea au fost evaluate de o comisie formată din: Raluca Trocaru, inspector de specialitate în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul, Marius-Ciprian Anghel, inspector de specialitate în cadrul Sectorului cultură și patrimoniu religios, Nicoleta Moraru, profesoară de limba și literatura română la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, și Mugurel Anghel, profesor de religie la Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău.
În urma jurizării, au fost stabiliți câștigătorii la nivelul județelor Buzău: locul I - Parohia „Sfântul Sava” din Buzău, Protoieria Buzău II; locul al II-lea - Parohia Pătârlagele II, Protoieria Pătârlagele; locul al III-lea - Parohia Goidești, Protoieria Pătârlagele; și Vrancea: locul I - Parohia Bordeștii de Jos, Protoieria Focșani II; locul al II-lea - Parohia Fărcaș, în parteneriat cu Școala Gimnazială Mera, Protoieria Focșani I.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat un cuvânt de binecuvântare tuturor celor implicați în concurs și i-a premiat pe câștigători, dar și pe ceilalți participanți, oferindu-le diplome, cărți religioase și iconițe.
Ocupanții locului I din fiecare județ vor reprezenta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei la etapa națională a Concursului „Unirea: libertate și unitate”, care va avea loc în 21 mai 2018, la București, cu ocazia hramului istoric al Catedralei Patriarhale.