Concursuri de proiecte pentru tinerii implicați în viaţa societăţii
Concursul naţional de proiecte de tineret 2016 şi Concursul naţional de proiecte studenţeşti 2016 sunt două competiţii organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi la care organizaţiile neguvernamentale (asociaţiile, fundaţiile, federaţiile) pot depune proiecte până la jumătatea lunii iunie.
În acest an, potrivit MTS, tema va fi „Stimularea implicării tinerilor la viaţa societăţii”, iar bugetul total alocat este de 2,5 milioane de lei. Suma maximă ce va putea fi obţinută pentru un proiect este de 25.000 de lei, cu posibilitatea extinderii cu 5.000 de lei destinaţi activităţilor de formare a membrilor organizaţiilor şi a voluntarilor. În acest an vor avea prioritate la finanţare „toate proiectele care au ca beneficiari tineri cu oportunități reduse, respectiv tineri cu dizabilități, tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului, tineri care aparțin etniei rome, tineri care aparțin minorităților sexuale, tineri inactivi, care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare (NEETs) sau tineri imigranți”, potrivit unui comunicat al MTS.