Condiţii pentru străinii care vor să se stabilească în Milano
Primarul oraşului italian Milano, Letizia Moratti, ar putea emite o ordonanţă prin care cetăţenii străini nu se vor putea stabili în Milano dacă nu vor face dovada unui venit minim lunar de 420 de euro. În plus, aceste persoane vor trebui să aibă o locuinţă şi să nu fi suferit condamnări. Măsura, anunţată ieri de cotidianul „La Republica“, i-ar viza pe români şi bulgari. Ea este sprijinită activ de formaţiunea populistă Liga Nordului, care plănuieşte pentru duminică, la Milano, o demonstraţie de protest împotriva politicii guvernului Prodi în materie de imigraţie. Oraşul Milano ar putea astfel să preia exemplul primarului din Cittadella, Massimo Bitonci, care a decis recent că nici un străin nu se va putea stabili în mica localitate fără a face dovada unui venit minim. „Nu se poate face din Cittadella o republică cu legi diferite faţă de restul Italiei“, a declarat ministrul de Interne, Giuliano Amato.
În schimb, mai mulţi primari şi-au exprimat solidaritatea cu Bitonci.