Conductă de ţiţei fisurată

Data: 09 Feb 2009

Circulaţia rutieră pe DN 71 Târgovişte - Sinaia a fost blocată, timp de o oră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la intrarea în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, după ce o conductă subterană de ţiţei brut aparţinând societăţii Petrom OMV s-a fisurat, iar combustibilul s-a scurs pe carosabil. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, ţiţeiul s-a scurs pe o lungime de peste 300 de metri, traficul fiind oprit deoarece exista riscul producerii unor accidente rutiere. La faţa locului a ajuns o echipă de intervenţie a pompierilor de la Petrom, care a împrăştiat un absorbant biodegradabil pe carosabil şi a spălat şoseaua cu apă. Pomparea ţiţeiului pe conductă a fost oprită, iar reprezentanţii societăţii proprietare au informat că nu există nici un pericol de explozie.