Conferință a preoților din zona de nord a Italiei
Biserica Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Verona, Italia, a găzduit marți, 26 noiembrie, întâlnirea semestrială tematică a preoților din zona de nord a Italiei, se arată pe site-ul episcopia-italiei.com. Au participat clericii din protopopiatele Lombardia I, II și III, Piemonte I, II și III, Triveneto I, II, III și IV, Emilia Romagna I, II și Liguria. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, și a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a vorbit clericilor despre creșterea duhovnicească a preotului. Următoarea conferință din cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) și Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești va avea loc marți, 3 decembrie, la sediul Centrului eparhial de la Roma și se va adresa clericilor din centrul Italiei.