Conferința „Acești țărani minunați care mi-au schimbat viața”, la Deva
La Deva a avut loc conferința „Acești țărani minunați care mi-au schimbat viața”, susținută de realizatorul de radio Cristian Curte, marți, 7 mai. La eveniment a participat Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei și un numeros public. Conferința a avut loc în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și a fost deschisă de părintele Mihai Herban, consilier cultural în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei și de Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara, gazda manifestării.
Cristian Curte, realizator de emisiuni la Radio România, redactor-șef al revistei Lumea Monahilor şi colaborator al revistei Formula As, a vorbit despre modelul civilizației creștine din satul românesc și despre locuitorii satelor ”care – mare parte dintre ei – au văzut întotdeauna munca din fiecare zi ca pe o nevoință, încercând să înrădăcineze îndumnezeirea în ei și în tot ceea ce îi înconjura”, și a îndemnat pe cei prezenți, pe cât mai este cu putință, să extragă din civilizația țărănească ceea ce este autentic, în artă, arhitectură, vestimentație etc.
În partea a doua a manifestării, realizatorul Cristian Curte a răspuns întrebărilor adresate de public.
Conferința a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și de „Anul omagial al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” în Patriarhia Română, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
„Departe de intenția de a emite teorii utopice, manifestările dedicate satului și țăranului român își doresc, pe de o parte, să pună în lumină acest spațiu minunat în care s-au format multe din valorile fundamentale ale neamului nostru, iar pe de altă parte să deschidă reflecției situația reală în care se află astăzi satele românești, precum și modalitățile prin care putem recupera și valorifica astăzi acest tezaur de cultură și spiritualitate”, conform organizatorilor.