Conferinţă administrativă lunară la Babadag

Data: 11 Ianuarie 2012

În Protopopiatul Babadag au avut loc ieri lucrările conferinţei administrative lunare a preoţilor. "Conferinţa a fost prezidată de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, care a subliniat câteva din realizările înregistrate la nivelul întregii eparhii pe anul trecut, iar aceste realizări să fie un îndemn pentru împlinirea obiectivelor din acest an. A urmat părintele Cristinel Şerban, de la Parohia Ceamurlia de Sus, care a susţinut referatul "Cultul divin public - mijloc de apropiere a credincioşilor de Dumnezeu" şi dezbateri pe marginea temei. Apoi, au fost discutate o serie de probleme de interes general bisericesc: proclamarea anului 2012 ca "An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, actualizarea inventarelor parohiale, convocarea statutară a adunărilor parohiale în care se vor prezenta dările de seamă pe anul 2011 şi obiectivele pentru viitor, asigurarea lăcaşurilor de cult cu sisteme antifurt", a precizat arhid. Iulian Vasile. (A.C.)