Conferința avocatului și generalului Pavel Abraham la Zalău

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 29 Mai 2017

La Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. În sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, avocatul și generalul Pavel Abraham a susținut conferința cu tema „Prevalența și tendințele consumului ilicit de droguri la nivel european”, la care au participat clerici din Episcopia Sălajului și persoane interesate de subiect. Cu această ocazie, Pavel Abraham a făcut o prezentare a categoriilor de stupefiante, existente la nivel global, arătând că cele mai utilizate sunt canabisul și cocaina, consumul acestora având influențe asupra sănătății populației și un impact produs asupra ordinii publice, întrucât consumul acestor susbstanțe modifică comportamentul uman. A mai prezentat, apoi, o statistică în legătură cu cantitatea de droguri produsă pe marile continente ale lumii, subliniind faptul că Afganistanul produce 85% din opiciaceele din lume, apoximativ 8.000 de tone anual, Bolivia, Peru și Columbia produce 90% din producția mondială de cocaină, iar Marocul produce 90% din producția mondială de canabis. În ceea ce privește zona europeană, aici sunt regăsite drogurile sintetice, precum ecstasy și LSD.

Pavel Abraham a spus că cei mai afectați de utilizarea stupefiantelor sunt tinerii, aceștia fiind influențați mai ales în cadrul petrecerilor, la nivel european, identificându-se 83 de milioane de persoane care au consumat cel puțin o dată în viață un drog. Acesta a atras atenția și asupra faptului că primul impact al dependenței de droguri se răsfrânge asupra familiei, iar preoții ar putea, în acest context, să îi sprijine pe cei dependenți și să le ofere sfaturi. În partea a doua a întâlnirii invitatul a răspuns la întrebările adresate de public.