Conferința „Clerici bihoreni în închisorile comuniste”, la Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit pe 12 decembrie, conferința cu tema „Clerici bihoreni în închisorile comuniste”, susținută de istoricul și cercetătorul științific Adrian Nicolae Petcu de la București, la inițiativa Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei.
În cadrul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în organizarea Episcopiei Oradiei, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea și a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, conferința a adunat preoți profesori, cadre didactice, preoți din Oradea și din județul Bihor, istorici, profesori de religie, elevi și studenți teologi și credincioși.
Pr. lect. univ. dr. Doru Fer, moderatorul întâlnirii, a deschis conferința cu o succintă prezentare a cercetătorului Adrian Nicolae Petcu, care și-a îndreptat atenția asupra studierii suferințelor ierarhilor, preoților, diaconilor și teologilor ortodocși din perioada în care în România era instaurat regimul comunist ateu. Prof. dr. Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea și președinte al Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR), filiala Bihor, în calitate de gazdă a manifestării, a adresat invitatului un cuvânt de bun-venit la Oradea.
Istoricul Adrian Nicolae Petcu a susținut, apoi, conferința „Clerici bihoreni în închisorile comuniste”, în care a prezentat contextul istoric al instalării regimului comunist în România, subliniind „presiunile enorme la care a fost supusă Biserica Ortodoxă Română și slujitorii ei, în frunte cu ierarhii Sfântului Sinod, în acei ani”. Acesta a vorbit și despre seria mărturisitorilor și martirilor credinței dreptmăritoare din acea perioadă, între care se înscriu și mulți clerici din Bihor, în frunte cu Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, care au avut de suferit multiple persecuții din partea autorităților comuniste: arestări, anchete dure, condamnări la închisoare, torturi, batjocuri și exilări. Istoricul și-a exprimat dorința și intenția de a publica într-un volum informațiile și mărturiile legate de clericii bihoreni care au avut de suferit în timpul regimului comunist, ca urmare a cercetărilor efectuate pe parcursul a mai multor ani în diverse arhive ale unor instituții de stat și bisericești.
Pr. Cristian Rus, consilier cultural și relații mass-media, a transmis mesajul de binecuvântare și felicitare din partea PS Episcop Sofronie, mulțumind cercetătorului Adrian Nicolae Petcu pentru că a răspuns pozitiv invitației ierarhului de a susține această conferință la Oradea, prin care se încheie șirul manifestărilor organizate în cuprinsul Episcopiei Oradiei cu prilejul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” și „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. La final, Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox in Oradea, dirijat de arhid. prof. Ștefan Lakatos, a susţinut un concert de colinde, conform Episcopiei Oradiei.