Conferinţa cu tema „Divorţul, o soluţie? Ce spune Biblia?“
Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Asociaţia Creştină Agape organizează o nouă conferinţă din seria de conferinţe susţinute de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Conferinţa cu tema „Divorţul, o soluţie? Ce spune Biblia?“, susţinută de părintele Stelian Tofană, îl va avea ca invitat special pe Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, azi, 13 mai, de la ora 19.00, intrarea fiind liberă.
„Conferinţele pentru familii“ sunt evenimente în cadrul cărora, ne dorim ca cei interesaţi, să poată descoperi, într-un limbaj accesibil, principiile creştine fundamentale privind viaţa de familie. Acestea sunt prezentate, de fiecare dată, de către o persoană avizată, cu experienţă teoretică şi practică în domeniu. Proiectul se desfăşoară sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, lectorul principal al prelegerilor fiind pr. prof. dr. Stelian Tofană, cunoscut cadru universitar al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca“, au arătat reprezentanţii Asociaţiei Creştine Agape. Prima conferinţă susţinută de pr. Stelian Tofană a abordat tema „Societatea de astăzi - O lume fără familie?“, a doua conferinţă a avut tema „Homosexualitate - Ce ne spune Biblia?“, iar cea de a treia conferinţă a avut tema „Avortul? Ce spune Biblia“. (Oana Rusu)