Conferință de studii biblice vechitestamentare ortodoxe românești la Cluj-Napoca
Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca organizează prima conferință națională de studii biblice vechitestamentare ortodoxe românești cu tema „Revelaţie. Inspiraţie. Canon. Unitatea Scripturii și reflectarea ei în dinamica pastorală'' care va avea loc în data de 4 iulie la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, strada Episcop Nicolae Ivan.
Manifestarea va începe de la ora 09.00, cu un cuvânt de deschidere al pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, urmat de prima sesiune la care vor prezenta lucrări diac. lect. univ. dr. Cătălin Vatamanu - „<Eu din gura Celui Preaînalt am ieşit> (Sirah 24, 3). Textul revelat – început al înțelegerii cum lucrează înțelepciunea”; pr. conf. univ. dr. Constantin Oancea - „Inspirația Sfintei Scripturi a Vechiului Testament. Repere tradiționale și corective actuale”. La sesiunea II, prezintă comunicări pr. conf. univ. dr. Teodor Baba – [Inspirația divină în opera profetică a Vechiului Testament”; lect. univ. dr. Alexandru Mihăilă – „Inspirație versus canonicitate. O perspectivă ortodoxă”. La sesiunea III, prezintă pr. conf. univ. dr. Viorel Popa – „Apologia credinței. Atitudinea macabeilor față de elenism”; pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – „Despre canon şi unitatea Scripturii”.
Între orele 15.00-16.30 va avea loc o consultație pe tema oportunității unor proiecte comune: revistă națională de studii biblice vechitestamentare ortodoxe românești; materiale auxiliare studiului Vechiului Testament; serie de comentarii biblice vechitestamentare ortodoxe românești, alte proiecte. La final, între orele 17.00-18.30 vor avea loc workshop-uri. Evenimentul este organizat sub egida revistei de studii vechitestamentare „ROOTS”.