Conferință de toamnă cu clerici din județul Gorj

Un articol de: Pr. Teodor Marcu - 05 Noiembrie 2024

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de luni, 4 noiembrie 2024, a avut loc Conferința preo­țească de toamnă pentru protoieriile Târgu-Jiu Nord și Târgu-Jiu Sud, județul Gorj.

Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Înălțarea Domnului” din Târgu-Jiu, de către un sobor de preoți, sub protia părintelui protoiereu Marian Mărăcine. În a doua parte a întâlnirii, părintele Ilie Florin Chișamera, de la Parohia Budieni, Protoieria Târgu-Jiu Sud, a prezentat un referat cu tema Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre legătura dintre boală și păcat: „Prin harul lui Dumnezeu preotul este chemat să fie tămăduitor al sufletelor și al trupurilor. Tainele pe care Mântuitorul Hristos ni le-a dat sunt medicamente ale nemuririi și se adresează atât sufletului, cât și trupului. În primul rând, trebuie să vedem boala, su­ferința și durerea ca un lucru energetic. Boala nu se vede, ci se simte, adică este în interi­orul nostru. Boala apare mult mai târziu în organismul nostru. Boala se înrădăcinează în mintea noastră, unde are loc această zbatere între firesc și nefiresc, între bine și rău. Proto­pă­rinții noștri nu au mai avut mintea la Dumnezeu, ci au fost preocupați de lucrurile pă­mântești. De aceea, Sfânta Scrip­­tură ne spune despre stră­moa­șa Eva că a socotit rodul pomului că «este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit» (Facerea 3, 6). Aceste lucruri s-au petrecut înainte de a mânca din fructul oprit, ceea ce înseamnă că păcatul se ză­mis­lește întâi în mintea noastră. Acolo el încolțește și cu mintea noastră stăm de vorbă cu ispititorul care vine și stimulează simțurile noastre. Mintea, atrasă de cel rău, stă în dialog cu acesta, care determină sufletul să gândească în felul lui. Deodată ne trezim cu mintea noastră, chiar și atunci când suntem la rugăciune, că gândim păcătos, după poftele trupului. De aceea, trebuie să ți­nem mintea sus la Dumnezeu”.