Conferința de toamnă pentru clerici din Arhiepiscopia Craiovei
Conferința de toamnă pentru clericii din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj, a avut loc luni, 16 octombrie, în Cetatea Băniei. Evenimentul prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a început cu Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” la care au participat toți clericii invitați la conferință. După momentul liturgic, preoții au participat la sesiunea de prezentări și dezbateri organizată în sala de conferințe a Centrului preoțesc „Renașterea”. Părintele protoiereu Grigore Vulcănescu a adresat cuvântul de deschidere.
În continuare, pr. lect. dr. Adrian Mazilița, consilier eparhial, a prezentat tema „Evoluția muzicii bizantine. Chipuri de protopsalți greci și români, păstrători și continuatori ai tradiției muzicale psaltice”.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a invocat rolul cântărețului în strana bisericească în trecut și în prezent: „Dacă ne aducem aminte de imaginea preotului din sat care ne-a botezat, ne-a spovedit și ne-a împărtășit, în mod sigur ne aducem aminte și de cântărețul care a cântat la strană și ne-a învățat să rostim Crezul sau rugăciunile și să cântăm. Asemenea preotului, cântărețul este un element de bază în viața bisericească. Fără cântăreț la strană nu se poate săvârși Sfânta Liturghie. Cântărețul poate aduna foarte mulți credincioși lângă el, realizând un cor pentru duminici și sărbători. Să nu neglijăm statutul cântărețului care este de aceeași valoare. El este acela care cântă împreună cu noi”.