Conferință de toamnă pentru clerici din județul Gorj

Un articol de: Pr. Doru Marcu - 11 Octombrie 2019

Preoții din protoieriile Târgu-Jiu Nord și Târgu-Jiu Sud, județul Gorj, s-au întâlnit în cadrul conferinței preoțești de toamnă, marți, 8 octombrie 2019. Evenimentul a fost dedicat comemorării patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și traducătorilor de cărți bisericești.

Preoții din cele două protopopiate au participat marți la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Vădeni, de lângă sediul Protoieriei Târgu-Jiu Nord. 

Întâlnirea propriu-zisă a avut loc în sala de conferințe a protoieriei. Referatul dedicat Anului comemorativ în Patriarhia Română a fost susținut de părintele Vasile Mălăescu, din Parohia Dobrița, județul Gorj. 

„Patriarhul Nicodim Munteanu a fost preocupat de starea clerului de mir, de viaţa mănăstirească, de învățământul teologic, de legăturile cu Bisericile Ortodoxe surori. Remarcabilă este şi activitatea sa culturală. Prin contribuția sa, Patriarhul se situează în fruntea celor mai importanți teologi ai epocii sale. A alcătuit numeroase lucrări originale, făcând numeroase traduceri, peste o sută, din literatura teologică rusă a secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor. […] Patriarhul Iustin rămâne în memoria noastră ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea sa față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, însă și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient”, a exprimat părintele în referatul susținut. La final, părintele Ionel Câmpeanu, protoiereu Protopopiatul Târ­gu-Jiu Sud, și părintele Marian Mărăcine, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, au ținut un cuvânt de mulțumire pentru participarea la Sfânta Liturghie și la conferință, prezentând și anumite aspecte cu privire la activitățile viitoare din cadrul protoieriilor și al parohiilor gorjene.