Conferință dedicată asistentului medical la Școala Sanitară „Sfântul Nectarie”
Şcoala postliceală sanitară „Sfântul Nectarie” din Bucureşti a organizat marţi, 16 mai, o conferinţă dedicată profesiei de asistent medical. Pe lângă invitaţii din domeniul medical, în cadrul conferinţei au avut posibilitatea să prezinte referate şi să participe la dezbateri şi elevii instituţiei-gazdă. Titlul conferinţei care a avut loc marţi la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti a fost: „Asistentul medical, coloana vertebrală a sistemului de sănătate”. Conferinţa naţională medicală organizată în cadrul seminarului nostru şi-a propus să aducă în prim-plan specialişti din domeniu, care să le prezinte elevilor şcolii noastre modalităţi moderne şi actuale pentru ca ei să beneficieze de cele mai noi descoperiri în domeniul acesta. De aceea, evenimentul a avut ca obiectiv promovarea Şcolii postliceale sanitare «Sfântul Nectarie», şi în acest sens ne bucurăm atât de prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar a Municipiului Bucureşti, cât şi de prezenţa unor specialişti în domeniul medical”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. prof. Marian Colţan, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti.